Prima repetitie, by Corina (11.04)

E 11 noaptea. Stau in pat si incerc sa-mi dau seama cum sa incep. Imi vin multe variante, cu oboseala, cu oamenii, cu cel de-al doilea atelier pe care l-am tinut vreodata, cu repetitiile, cu ce am mai scris si ce mai am de scris. Eu sunt in Scrie despre Tine de doi ani si aproape jumate. Am scris o piesa, am impresariat altele, am vorbit cu oameni, am printat afise, am lipit afise, am trimis comunicate de presa, am explicat de fiecare data cand venea vorba despre ce e vorba in atelier sau in piese, am pus logouri in Photoshop si mi-am cerut scuze in numele echipei cand s-a imbolnavit cate un actor sau pur si simplu a aparut vreo problema de netrecut. Se intampla, lucram cu oameni si ne invatam unii pe altii cum e sa fii om. Iar daca am descoperit ceva in atelierul asta, e ca deschiderea adevarata fata de ceilalti iti aduce mult mai mult decat tacerea, decat sarcasmul si decat toate incercarile astea ale noastre de a fi puternici in ochii altora. Dar sa revenim. Eu am scris un text despre viata mea la birou, alaturi de doi oameni cu care am lucrat cam doi ani plini de povesti si initial am fost dezamagita ca scriu o piesa despre publicitate, lucrand in publicitate, pentru ca mi se parea cel mai mare cliseu. De ce nu puteam sa scriu si eu despre relatii de dragoste, ca si colegii mei? De ce eu? Of of. Pai…pentru ca ala e un univers pe care il cunosc. Cand Seba se ridica si vrea sa isi puna o cafea, mi s-ar parea natural sa aiba in mana o tigara pe care o ruleaza. Sa aiba pe masa tutun si foite, iar Matei sa-si fumeze tigara clasica langa el, in timp ce vorbesc despre femei. Eliza e uitata in coltul ei, destul de aproape ca sa devina curioasa dar destul de departe ca sa nu conteze in discutie. Matei intreaba, Seba povesteste despre gagicute si nu pricepe de ce Matei a stat in casa. Dar Matei e cuminte acum, traieste prin Seba si e mult mai retinut decat baiatul pe care se bazeaza personajul, dar e vorba de viziune regizorala aici si imi dau seama ca sunt singura care il cunoaste pe adevaratul Matei si ca nu poti sa manevrezi actorii cum vrei tu. Ei sunt oameni si sunt actori buni, Corina, nu e realitate aici. Ai incredere. Uite ce frumos iese, Vera rade, tu razi, Ilinca langa tine rade si ea, ai scris o comedie, bravo! N-are rost sa ne hazardam. Seba intra in scena iar si iar si iar. Arunca mereu geanta, se impiedica de scaun, e mahmur si n-are chef decat de povestit aventuri. Matei se bucura, pentru ca in sfarsit se intampla ceva si il scoate din amorteala. Eliza nu conteaza daca nu se baga in seama. Cand se baga totusi in seama, spre finalul scenei, se vede ca e din alt film decat baietii, iar eu ma simt ca si cum m-as uita pe fereastra la noi in birou. Baietii isi arata unul altuia o fata, o “bunesa”, dar ceva e off. E asa…nelalocul lui. Glumele sunt prea cuminti. Baietii sunt cuminti, iar Eliza se simte prost doar pentru ca nu are prieteni. Abia cand o dau pe “glume de autobaza”, totul incepe sa sune cum trebuie. “Da! Asa!” le strig involuntar. Sa improvizam glume porcoase ca sa facem fata sa se simta prost si sa nu poata glumi si ea cu noi, ca noi suntem baieti si deci mai smecheri. Ce frumos! Doamne cum sunt colegii mei! Atelierul Scrie despre Tine are multe etape pentru un dramaturg. Intai spui povesti mici, apoi incepi sa le cresti si sa spui povesti din ce in ce mai mari. Apoi pe negandite, ai o tema clara. Scrii multe scene, te gandesti la tine, te gandesti la oameni, asculti vocile din amintiri si incerci sa le treci pe hartie. Te straduiesti si esti convins ca nu vei reusi, dar pana la urma ai o piesa aproape gata. Ai o lectura cu actori si colegi, in care vezi straini spunandu-ti, tie dramaturg amator, lucruri de genul “Dar e foarte bine scris, serios! Esti la primul text?”, “Dialogurile sunt foarte misto” sau “Mama ce personaj e asta!”, dupa care crezi ca e gata. Dupa care mai scrii o groaza. Dupa care intr-o buna zi, iti vezi personajele miscandu-se. Il vezi pe Sorin, un actor pe care il cunosti, devenit personajul Seba intr-atat incat nu poti sa-i mai spui pe nume decat dupa ce se termina scena, cand te priveste ca Sorin si nu ca Seba, si abia atunci incepi sa intelegi care e treaba cu teatrul asta si deja nu mai e cale de intoarcere. Sunt Corina Ciubotaru si am scris piesa “Branza topita” in cadrul Platformei Scrie despre Tine. Piesa mea e despre cum am ajuns eu in publicitate si cum i-am supravietuit, si va avea premiera pe 26 mai, la Sala Noua a Teatru;ui de Comedie in Festivalul Scrie despre Tine. “Branza topita” e cel mai frumos lucru pe care l-am facut vreodata.DSC03534  DSC03526  DSC03532 (text- Corina Ciubotaru)

Advertisements


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s