Povesti de la repetitii- by Cosmin

 Sufrageria apartamentului meu închiriat se transformă pentru scena asta în bucătăria lui Rareș. E sâmbătă, am început repetițiile la 4 după-amiază și avem de gând să continuăm până spre 2-3 dimineața. Rareș e în mijlocul unei scrisori de despărțire. Ne întrebăm ce scrie. Eu nu mai știu conținutul originalului – până la urmă n-a fost atunci ruptura – așa că Ștefan, care-l joacă pe Rareș, improvizează. E încărcat cu energia scenelor jucate în ultimele ore. Știe care sunt motivele scrisorii. Știe că urmează să fie citită și răscitită de Andreea. Ia o hârtie și un pix și se apucă. Scena nu există ca atare. Pornim de la situații dezvoltate altfel sau doar menționate în text și testăm altele, noi. Mai vedem ce-o să rămână. Încercăm să fixăm piesa, etapele poveștii. Mai urmărim și să intre Oana și Ștefan în pielea personajelor, încât să poată interacționa neghidați de scenariu sau de indicații regizorale, ca și cum ar fi Andreea și Rareș și noi suntem martori. Sorin filmează, o să revăd înregistrările pentru că replicile mă fac uneori să-mi amintesc secvențe reale. Alteori sunt doar reacții firești, e orice tip cu tipa lui, în împrejurarea X. De ce nu te poți detașa puțin? îmi vine să-l trag uneori de mânecă pe Rareș, să-i sugerez o rezolvare mai bună.

 

În timp ce Ștefan /Rareș scrie, Oana /Andreea e cu Vera pe hol. V. a jucat rolul unei prietene în vizită. La sfârșit o să zică râzând că a tras de rol, minutele de primplan ale acestui personaj povestit de Rareș sumar. Aud fragmente din conversația lor de pe culoar în timp ce Rareș, rămas singur, își continuă scrisoarea de despărțire. Ele sporovăie undeva în fundal, au rămas în personaj. Se termină scena și sunt curios ce a însăilat Ștefan așa că iau hârtia, moment în care Sorin, luat de val, exclamă instinctiv, cu reproș, “Lasă-i-o și tu!”, ezit și mă întreb și eu ce m-a apucat să-mi bag nasul, după care mă dezmeticesc și protestez “da’ de ce”.

 

Nu e ușor pentru Ștefan să reacționeze în situații noi sau altele despre care îmi amintesc vag. L-a ajutat faptul că textul e scris din perspectiva mea, eu fiind punct de plecare pentru personajul pe care îl joacă – și în plus sunt pe-aproape, pentru întrebări. A început să înțeleagă mecanica lui Rareș și verifică: Rareș se simte nuștiucum? Rareș face nuștiuce? și eu doar confirm. Oana n-are avantajul ăsta dar se prinde oricum tot mai mult de dinamică. Până la urmă și personajul ei e construit tot din perspectiva mea, am încercat doar să-l fac cât mai empatic la cealaltă. Începe să pună de la ea, din stările ei și abia atunci, ciudat, iese ce-ar trebui.

 

E ca și cum am primit vizita spiritului Crăciunului trecut. Doar că nu e unul omniscient și clarvăzător, nu-ți arată cum au stat cu adevărat lucrurile. Ce vroia până la urmă Andreea atunci? Oare Rareș  știa de la bun început ce are de gând doar că propriul lui creier a reușit să-i ascundă, pentru că nu era în acord cu normele și cu propriile lui așteptări? Nu mi-e clar în permanență de ce ne străduim atât și nici ce-o să iasă și am senzația că nici celorlalți, li se pare doar că ar putea fi interesant. Angoasă. Puțin și senzația reconfortantă că, ok, e un experiment dar măcar e unul în care ne-am prins toți urechile, eu mai mult pentru că la mijloc sunt poveștile mele. E experiment în primul rând prin ceea ce facem și felul în care facem. Adică. Destule povești citite sau văzute pleacă din bio dar avem de-a face cu Autori care au un plan și extrag în Opera de artă din experiență cât și ce au nevoie. Or something. Așa-mi reprezentam eu procesul, cel puțin. Mare parte din text e alcătuit din exerciții de scris despre sine în cadrul unui atelier, fără pretenții, plecând de la niște întrebări, fără proiecția unei structuri, cu premisa sincerității. Nu-i de-ajuns. Abia acum încercăm să facem piesa rotundă dar folosindu-ne în continuare de indiciile întâmplărilor reale.

 

Mai e experiment și pentru că nu sunt profesionist, nu m-am gândit niciodată  să scriu pentru teatru. La care se adaugă faptul că  Ștefan o să debuteze pe scenă, e într-o altă grupă  de scriere, mai “mică”, în cadrul atelierului. I-am zis La bucătărie și la mare și e un spectacol în pregătire pentru data de 9 iunie, la Teatrul de Artă, în cadrul primului festival Scriedespretine, care se va desfășura începând cu 10 mai.

 

DSC03500

 

Advertisements


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s